Nu te teme!

Curaj vs. Teamă

3 min

Nu te teme!

Când Dumnezeu afirmă un lucru o singură dată în Biblie, este important; când îl menționează de două ori, este foarte important, însă când repetă o poruncă mai mult de o sută de ori, ar fi bine să ne oprim și să ascultăm ce spune. Acesta este și cazul poruncii „Nu te teme!” sau „Să nu vă fie frică!”.

Speranță pentru viața dincolo de mormânt

Pentru majoritatea oamenilor, moartea este teama cea mai mare. Însă Isus a murit tocmai pentru a birui această teamă, „pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2:14-15).

Cristos a murit în locul nostru, „a murit moartea noastră”. Noi, cei credincioși, nu mai murim. Noi doar ne mutăm în cer la Domnul.

Pasiune pentru viața înainte de mormânt

Pasiunea vieții noastre ar trebui să fie să împlinim lucrările mărețe „pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10), convinși fiind de faptul că suntem indestructibili până când ne încheiem lucrarea aici pe pământ.

Aceste lucrări încep cu a-i conduce pe alții la Domnul și a-i învăța tot ce ne-a poruncit El (Vezi Matei 28:19-20).

Învinge frica prin frică!

Frica nu este doar o emoție umană; este o forță spirituală puternică ce atacă reacțiile fizice, mentale și emoționale ale unei persoane. Cu cât ne temem mai mult de oameni, cu atât ne vom teme mai puțin de Dumnezeu. Însă, cu cât ne temem mai mult de Dumnezeu, cu atât ne vom teme mai puțin de oameni.

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” (2 Timotei 1:7)

Învingem frica de oameni având o teamă sfântă față de Domnul. Oare trebuie să ne temem de Dumnezeu pentru că e rău? Nu, ne temem de El pentru că El este infinit de bun! Dumnezeu este sfânt, și felul în care Se raportează El la oameni este drept și just (Vezi Psalmul 19:9).

Când avem respectul cuvenit față de tăria și puterea magnifică a lui Dumnezeu și recunoaștem faptul că El este de partea noastră, vom putea spune alături de psalmist: „ Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” (Psalmul 118:6).

„Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:13-14).

Alungă teama de respingere!

Domnul Isus a fost foarte clar când ne-a avertizat că oamenii ne vor respinge pentru că Îl iubim pe El și ascultăm de Cuvântul Său: „Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu” (Matei 10:22). Însă a îndura ocări de dragul lui Cristos nu este ceva de care să ne temem!

„Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul, care te-a făcut… ?” (Isaia 51:12-13)

În Fapte capitolul 5 ni se spune despre apostoli: „s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui” (v41). Pavel a afirmat: „Simt plăcere… în defăimări… în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10).

În Proverbe 29:25 citim: „Frica de oameni este o cursă…”. Pericolul acestei capcane este ispita de a ne compromite convingerile sfinte sau de a nu spune adevărul lui Dumnezeu, pentru a câștiga acceptarea din partea celorlalți. De aceea trebuie să-I încredințăm lui Dumnezeu reputațiile noastre și să ne concentrăm pe ceea ce crede El despre noi.

Ce spune Dumnezeu despre noi, cei credincioși? Că suntem aleși, acceptați, răscumpărați, iertați și iubiți. Că suntem parte din casa Lui, așezați în locuri cerești în Cristos și că suntem lucrarea mâinilor Lui – ca să numim doar câteva (Vezi Efeseni 1:4, 6, 7; 2:4, 6, 10, 19).

Pentru a alunga teama de respingere din partea oamenilor, trebuie să recunoaștem acceptarea necondiționată a Tatălui nostru ceresc, și să ne găsim plăcerea în a-I fi pe plac în toate lucrurile!

Surse:
Cum să rezolvăm 7 forme de stres letal, pagina 134.
Succesul zilnic (Devoțional pe tema Poruncilor lui Cristos), Porunca 23: Nu vă temeți (Matei 10:28), Ziua 155, 157.

Sign Up for Email Updates

From Our library

Recent Posts